14 octombrie 2023
O problemă de logică istorică
Problemă:
Un stat (X.) duce un război de … pentru apărarea populației sale și revenirea la hotarele sale istorice.
Un stat (Y.) duce un război de … pentru apărarea populației sale și revenirea la hotarele sale proto-istorice.
Se cere (în ordinea dificultății întrebărilor):
1. Identificarea statelor X și Y, știut fiind ca evenimentele se desfășoară în secolul XXI;
2. Determinarea tipului de război pe care îl duc statele respective (de apărare sau, respectiv, de agresiune);
3. Dacă există, determinarea diferenței specifice dintre cele 2 tipuri de războaie, respectiv de ce unul e de agresiune și unul de apărare;
4. Pornind de la premiza ca războiul e un drept al statelor, Să se determine care dintre cele două state are dreptul și care nu să poarte războiul său. Să se argumenteze răspunsul.
5. Trebuie statele terțe să se implice în războaiele purtate de statele X și Y și dacă da, de partea celor care vor să revină la granițele lor istorice sau de partea adversarilor lor?
Punctaj maxim se acordă pentru prudența de a NU răspunde la întrebările de mai sus, căci oricare dintre cele 4 variante posibile este incorectă politic pentru cel puțin una dintre tabere.
Post scriptum:
Dezambiguizare: statul X nu se luptă cu statul Y!!!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.