Blazonul autoruluiDan MV Chiticdanchitic.ro
Pericopa zileiA treia republică

AcasăDespre legile de care avem nevoieDespre alte propuneri și petiții

12 octombrie 2023

O înregistrare cu George Simion

Cineva tocmai mi-a trimis înregistrarea de mai jos a unei ieșiri publice a lui George Simion pe tema revizuirii Constituției:

“Demararea demersurilor pentru 2 REFERENDUMURI (?!?), pentru familia dintre un bărbat și o femeie și pentru numerar…” (George Simion)

Ce a spus?!?

2 REFERENDUMURI?!? Pentru revizuirea a 2 articole din Constituție???

E calea sigură către insucces… ca și inutilă strângere de semnături pentru “demiterea lui Iohannis”… (a propos, care a fost finalitatea acelui demers?!?)

Păi noi ar trebui să facem 30 de referendumuri… ca vrem să modificăm 30 de dispoziții, nu?!?

Asemenea dovadă de incompetență rar am văzut… tot departamentul juridic al AUR ar trebui demis - căci și-au pus liderul într-o postură mai mult decât jenantă.

Sincer, nu este un “friendly fire” în “tabăra suveranistă”, ci doar un sfat:

George, vorbește cu profesioniști, profesioniști d-ăia adevărați, ca doar sunteți partid de 20% în sondaje! Vorbește cu Gigi Piperea, ca doar e la voi!

Vorbește cu oameni care știu…

Sau întreabă-ne pe noi, cei din CpN… ca noi știm!

Drept dovadă, absolut gratuit și dezinteresat, îți dăm mai jos și textul legii de revizuire a Constituției în limitele acceptate de AUR, așa cum ar trebui să sune el ca să producă efectele pe care le enunță GS:

“Proiect de lege de revizuire a Constituției României

Articolul UNIC

Constituția României din 21 noiembrie 1991, republicată în M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și se completează astfel:

1. La articolul 44 după alineatul 9 se adaugă alineatul 10 care va avea următorul cuprins:

„(10) Cetățeanul român are dreptul să își păstreze, să folosească și să dispună de averea sa în mod liber și necondiționat, conform propriei voințe. Obținerea, deținerea și folosirea de orice monedă în numerar nu poate fi limitată sau condiționată.”

2. Alineatul 1 al articolului 48 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între doi oameni de sex opus, născuți bărbat și femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Trebuie dat doar copy-paste.

Promit, nu vă voi acuza de plagiat!

Apoi trebuie urmați următorii pași:

După ce se constituie grupul de inițiativă la notar, acest proiect de lege, în prealabil autentificat, se depune la Consiliul Legislativ și, după obținerea avizului, se publică împreună cu Avizul în Monitorul Oficial. De la data publicării sunt 30 de zile până la începerea procesului de strângere de semnături. Apoi, dacă se strâng cele 500.000 se semnături (X2 ?!?), se ajunge în parlament și abia (și doar dacă este votat proiectul de lege) după aceea se ajunge la referendum (X2 ?!?!?!?!?)

Sfat gratuit.

Pentru ca tema e prea importantă pentru a fi îngropată de incompetență sau, cine știe, poate chiar rea voință.

Noi Coaliția pentru Națiune și Blocul Suveranist Român, așa cum am spus-o și o demonstrăm prin prezenta postare, suntem gata să ajutăm orice demers serios de revizuire a Constituției.

Numai ca cele două modificări sunt absolut insuficiente.

De aceea, fac apel public la înțelepciunea lui George Simion:

Hai să stăm la masă, hai să găsim cea mai bună soluție!

Dacă tot “umblăm la Constituție”, trebuie să revizuim tot ce a făcut posibil să ajungem în halul în care suntem.

După Constituția lui Dej care a pus bazele primei republici - o republică făcută de și pentru comuniști, după Constituția lui Iliescu care a pus bazele celei de-a doua republici, o republică făcută de și pentru securiști,

#aVenitVremea celei de-a treia a republici, o republică republica făcută de și pentru națiune!

Hai să lăsăm orgoliile, hai să nu mai ascultăm sfaturi din păduri, hai să facem ce trebuie #PentruNațiune!

De aceea lăsăm aici proiectul de lege de revizuire a constituției pe care îl propunem spre dezbatere intitulat #ConstituțiaSuveranității.

O Constituție pentru Națiune,

O Constituție pentru

#aTreiaRepublică!

https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/2593

Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.

Temă: Despre legile de care avem nevoie · Subtemă: Despre alte propuneri și petiții

Comentarii

Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.