Blazonul autoruluiDan MV Chiticdanchitic.ro
Pericopa zileiA treia republică

AcasăDespre legile de care avem nevoieDespre alte propuneri și petiții

20 ianuarie 2023

OUG «decarbonizării»

„Ordonanța de Urgență privind DECARBONIZAREA sistemului energetic” prin care se prevede închiderea și conservarea grupurilor energetice pe bază de lignit și huilă. Sau Ordonanța de Urgență care introduce TAXA PE SOARE.

Într-un cuvânt: TICĂLOȘII!!!

Aceste OUG-uri, și multe altele, mult prea multe pentru a ni le aminti acum pe toate, toate au în comun câteva puncte în comun în afară de ticăloșie:

1. Lipsa unei justificări reale pentru delegarea legislativă (delegarea dreptului de a legifera, de a emite legi) de către Parlament către Executiv;

2. Lipsa caracterului lor urgent, aproape toate putând și trebuind să fie adoptate de executiv în urma unor dezbateri serioase având în vedere efectele lor importante pentru societate;

3. Imposibilitatea controlului prealabil de constituționalitate;

4. Intrarea în vigoare instantanee, odată cu publicarea în Monitorul Oficial (spre deosebire de legi care intră după trei zile de la publicarea în M.Of.);

5. Ulterior adoptării OUG-urilor, imposibilitatea sesizării de către parlamentari a Curții Constituționale;

6. Controlul ulterior, formal și absolut tardiv al legalității lor de către Parlament - în acest moment fiind unele OUG care nu au ajuns nici după foarte mulți ani de zile în plenul Parlamentului!);

7. Producerea tuturor efectelor urmărite de Executiv înainte de posibilitatea legală și formală înainte ca Ordonanțele să poată fi infirmate, respinse de către Parlament.

Acesta este motivul pentru care Guvernul apelează de sute de ori pe an (de 186 ori în 2022!!!) la instrumentul emiterii Ordonanțelor de Urgență: legiferarea directă de către executiv; legiferarea fără control prealabil de constituționalitate; subminarea puterii legislative, și deci a suveranității poporului român!

În două cuvinte: ABUZUL și DICTATURA sunt motivele avalanșei de mii de Ordonanțe de urgență pe care le-am avut în ultimii 33 de ani!!!

Sursa răului: ACTUALA CONSTITUȚIE - #ConstituțiaIntegrăriiEuroAtlantice, cea care a făcut posibil abuzul de drept al executivului și subminarea puterii legislative în România. Adică ABUZUL și DICTATURA de care vă vorbeam mai sus.

Iată de ce e nevoie de #RevizuireaConstituției.

Iată de ce #ConstituțiaSuveranității vine și rectifică aceste erori de redactare ale actualei Constituții - nu știm dacă voite sau nu, cea care ne-a adus în situația în care ne găsim azi.

În #Constituția2023 reglementarea actuală care prevede în teza finală a alineatului 5 al articolului 115 CR: „Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgență.”

urmează să fie înlocuită și completată de formularea

„Camera sesizată se pronunță de urgență asupra ordonanței, aceasta fiind trimisă celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgență. (…) Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței de urgență. Dacă în termen de cel mult 90 de zile de la adoptarea de către prima cameră sesizată camera decizională nu se pronunță asupra ordonanței de urgență, aceasta este considerată respinsă.”

În acest mod, în situația în care într-adevăr există o situație excepțională în care executivul trebuie să legifereze DE URGENȚĂ, după emiterea OUG-ului AMBELE camere trebuie să se pronunțe de asemenea DE URGENȚĂ - ÎN MAXIM 90 DE ZILE DE LA EMITERE - asupra OUG-ului, parlamentarii urmând să adopte sau să respingă ordonanța de urgență emisă de Guvern.

Consecința pasivității Parlamentului urmează să fie RESOPINGEREA IMPLICITĂ ȘI AUTOMATĂ a OUG-ului după cele 90 de zile, pasivitatea și respingerea implicită urmând a fi considerată ca fiind o sancțiune a Parlamentului aplicată Executivului.

De asemenea, o altă modificare importantă adusă de #ConstituțiaSuveranității cu privire la regimul Ordonatelor de Urgență este o modificare a art. 146 lit d din CR prin care se dispune includerea acestor acte normative printre cele care pot fi atacate la CCR de către Parlamentari, numărul parlamentarilor care pot sesiza urmând să scadă de la 50 de deputați sau 25 senatori la un număr de 20 deputați sau respectiv 10 senatori. Despre acest subiect vom vorbi mai mult când vom analiza modificările propuse spre a fi făcute la art. 146 CR. Până atunci iată cum sună propunerea noastră de modificare al alineatului 1 lit d din art. 146 CR:

„d) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului sau de un număr de cel puțin 20 de deputați sau de cel puțin 10 senatori;”,

textul din actuala Constituție prevăzând doar că:

„ d. hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului;”

Știu, aceste discuții, oricât aș încercată le simplific și să le sintetizez, nu sunt tocmai o lectură nici plăcută, nici facilă.

Dar aceste discuții au darul doar să ne facă să coțientizăm rădăcinile problemelor care ne-au adus în starea care sunem, dar și să cunoaștem și să înțelegem actuala Constituție, așa cum e ea, imperfectă și siluită de cei de la putere. Sper ca în urma dezbaterilor ce vor urma să înțelegem cu toții de ce ticăloșia constantă a guvernanților ne obligă să modificăm Constituția pentru a le limita stea de putere și înclinația spre abuz.

Iată de ce vă rugăm să vă implicați și Dvs. în această dezbatere atât de necesară (NU UITAȚI - pe 25.01.2023 ne vedem de la 18.00 la Cafeneaua pentru Națiune de la adresa Str Petru Cercel NR 1, Sector 4, București) și așteptăm comentariile și propunerile Dvs. la varianta pusă în dezbatere și propunerile Dvs de modificare a Constituției pe canalul Telegram https://t.me/+W-oH4Yyxi9pjNTE0.

Citiți toate modificările (de până acum) propuse spre dezbatere accesând https://t.me/DanMVChiticNecenzurat/2018.

#PentruNațiune

#PânăLaCapăt

#ScriemÎmpreună

#ConstituțiaPentruNațiune

#aTreiaRepublică!

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre legile de care avem nevoie · Subtemă: Despre alte propuneri și petiții

Comentarii

Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.