Blazonul autoruluiDan MV Chiticdanchitic.ro
Pericopa zileiA treia republică

AcasăDespre țară și fărădelegeDespre justiție și magistrați

4 decembrie 2017

“DESPRE JUSTIȚIE ȘI INDEPENDENȚA

Observ, de aproape un an, o incrancenare, demnă de o cauză mai bună, împotriva modificării legii nr. 303/2004, lege având ca obiect de reglementare statutul judecătorilor și procurorilor și a legii nr. 304/ 2004, lege având ca obiect de reglementare organizarea judiciară.

Această incrancenare a atins în ultimele luni paroxismul, oponentii modificării acestor legi recurgand, în buna tradiție a regimului fanariot, inclusiv la pâra către puterile suzerana și protectoare.

Ceea ce mi a atras atenția în mod deosebit a fost aruncarea în lupta a tuturor resurselor umane și materiale și uitilizarea tuturor metodelor de manipulare, de la cele mai subtile până la cele mai grosolane, ceea ce arată ca miză acestor modificării este, cu adevărat, majoră.

Sloganul lăsat de opozanți este acela ca modificarea celor două legi subminează până la anulare independența justiției.

Manipulatorii și manipulatii, deopotrivă, prezintă aceste modificări ca fiind sfârșitul civilizației umane pe teritoriul României.

În cele ce urmează doresc sa atrag atenția ambelor categorii și la nivelul mediu de înțelegere, asupra câtorva aspecte de natură juridică, folosind ca material didactic, legea fundamentală a statului, Constituția.

I . Ce înseamnă justiția ?

Sediul materiei se află în art . 124 și art. 126 din Constituție.

Potrivit art. 126 alin.1 :

“ Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.”

Potrivit art. 124 :

“ (1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.”

Rezultă deci în mod expres, neechivic și indubitabil ca justiția înseamnă activitatea jurisdictionala ( juris dictio = a spune dreptul) desfășurată de instanțele de judecată, activitate care se înfăptuiește în numele legii, în mod unic, egal și imparțial pentru toți. Rezultă de asemenea, în mod expres, neechivic și indubitabil ca în activitatea de infaptuire a justiției, adică în activitatea jurisdictionala, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

CONCLUZIE : INDEPENDENȚA JUSTIȚIEI ÎNSEAMNĂ INDEPENDENȚA JUDECĂTORULUI ÎN ACTIVITATEA DE JUDECATĂ ADICĂ ÎN ACTIVITATEA JURISDICTIONALA ( ÎN EXERCITAREA JURISDICTIEI). ȘI ATÂT !!!

II. Ce este puterea judecătorească?

Potrivit art. 1 alin. 4 din Constituție: “Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.”

Puterea judecatoareasca este, prin urmare, una dintre cele trei puteri ale statului, pe care legea fundamentală, Constituția, o denumeste, în capitolul VI și autoritate judecătorească.

Autoritatea judecătorească este așadar, alături de autoritatea legiuitoare adică Parlamentul, prevăzută în capitolul I din Constituție și autoritatea executivă, adică Președintele României, Guvernul și Administrația Publică, prevăzută în capitolele II, III și V din Constituție una din cele trei puteri ale statului.

Or, autoritatea judecatoareasca, ca putere a statului, nu este independentă. Potrivit constituției niciuna dintre puterile statului nu este independentă deoarece în articolul 1 alin 4 din Constituție, citat mai sus,

puterile statului sunt separate dar se alfa intr un echilibru una față se cealaltă în sensul unui control reciproc, în scopul prevenirii abuzurilor și arbitrariului.

CONCLUZIE : PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ SAU AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ ESTE UNA DINTRE CELE TREI PUTERI ALE STATULUI DAR NU ESTE INDEPENDENTĂ CI DOAR SEPARATĂ DE CELELATE DOUĂ PUTERI ȘI ÎN ECHILIBRU CU ACESTEA, ÎN CADRUL DEMOCRAȚIEI CONSTITUȚIONALE DIN ROMÂNIA .

III. La ce se referă legile nr.303/2004 și 304/2004, a căror modificare se află în procedura parlamentară?

Așa cum am precizat deja, în preambul, legea nr. 303/2004 are ca obiect de reglementare statutul judecătorilor și procurorilor iar legea nr. 304/ 2004 are ca obiect de reglementare organizarea judiciară.

Prin urmare, este evident ca cele două legi nu reglementează justiția ci reglementează organizarea puterii judecătorești sau autorității judecătorești. Justiția este reglementată prin codurile civil, penal, de procedură civilă și de procedură penală precum și prin legile speciale care vizează activitatea de judecată a instanțelor.

CONCLUZII:

a) MODIFICAREA LEGILOR NR.303/2004 ȘI 304/2004 NU ÎNSEAMNĂ MODIFICAREA LEGILOR JUSTIȚIEI CI MODIFICAREA LEGILOR DE ORGANIZARE A PUTERII JUDECĂTOREȘTI

b) MODIFICAREA LEGILOR NR.303/2004 ȘI 304/2004 NU ÎNSEAMNĂ AFECTEAZĂ INDEPENDENȚA JUSTIȚIEI CĂCI ACESTE LEGI NU VIZEAZĂ JUSTIȚIA CI ORGANIZAREA PUTERII SAU AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI

c) MODIFICAREA LEGILOR NR.303/2004 ȘI 304/2004 DE ORGANIZARE A PUTERII JUDECĂTOREȘTI ESTE OBLIGATORIE PENTRU ASIGURAREA ECHILIBRULUI PUTERILOR ÎN STAT

Altfel spus, dragi manipulați și stimați manipulatori, nimeni nu aduce atingere independenței justiției, adică activității desfășurate de instanțele de judecată.

Însă organizarea judecătorească sau organizarea puterii judecătorești trebuie sa fie expresia voinței poporului, în forma legii adoptată parlamentul României care, potrivit art. 61 din Constituție, este

“ organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.”

Tocmai în virtutea principiului echilibrului puterilor în stat. Pe care, din ignoranța, nu îl cunoaștem, sau, cu rea credință, îl trecem sub tăcere.

Post scriptum pentru manipulatori: justiția continua sa existe, în ciuda unora dintre representantii săi. Nu uitați ca, întotdeauna, trădătorii de țară au avut un sfârșit trist.”

by lector univ. Dr. Aurel Jean Andrei

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre țară și fărădelege · Subtemă: Despre justiție și magistrați

Comentarii

Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.