24 decembrie 2013

«Aho, aho» pentru păduri

"Aho, aho copii și frați,/ stați un pic și nu mânați:/ porcii las de îi cruțați/, brazii nu îi mai tăiați/, stați de nu mai pustiiți/ portmonee când goniți,/ pofetele să vă ‘mpliniți!"

Hai să „ne’mbelșugăm" și atfel viața decât punând bucate multe pe masă și daruri sub copaci de plastic!

Vă propun să ne pregătim de sărbătoare cu un text excepțional al d-ui Vasile Lovinescu:

"Latet sol în sidere, (Soarele este ascuns în stea,

Oriens în vespere, Răsăritul în apus,

Artifex în Opere, Maestrul (artistul) în operă,

Per Gratiam. Prin Slavă (Har.)

Soarele se ascunde în Stea e același cu Soarele de Miezul Nopții de care vorbesc misterele antice. E un soare care nu mai apune, pentru că e deasupra oricărei mișcări. a oricărei revoluții. Prin analogie inversă, nu poate fi văzut în lumea noastră decât în întuneric. Altfel, dealtminteri, lumea nu l-ar suporta. Acest soare ascuns în stea e acela pe care-l văd Magii de la răsărit. „În divinis” se ascunde în stea, în lumea noastră se ascunde în peștera de la Bethleem. Amândouă se situează pe aceeași verticală,.

Simbolismul stelar e superior celui solar, când sunt concertante, dar într-un sens, se poate spune că trecerea de la Stea la Soare e o trecere de a Potență la Act. Astfel, ceea ce e în vârful axei verticale a Crucii, intersectând ramura orizontală, produce ceva, în felul lui superior tuturor celolalte puncte ale Crucii, de n-ar fi decât din cauza centralității lui. Christ încarnat e superior Christului divin, pentru că descinderea lui în lume nu este limitativă, cum e cazul uneicăderi, din cauza caracterului ei sacrificial.

Soarele răsare la Apus, pentru că așa îl văd Magii care vin de la Răsărit. tot analogie în sens invers.

E Artifex în Opere pentru că din punctul central unde s-a situat, imprimă un Fiat, o vibrațiune în Haos care-l transformă în Cosmos.

Acesta e valabil pentru toate lumile în care se manifestă, nu numai la începutul Creațiunii. Magii „i-au văzut Steaua”, adică natura cerească; cealaltă, pământească era ascunsă în staulul de la Bethleem. Pe lângă pântecele Fecioarei, staulul etse un pântece macrocosmic, în care Boul și Măgarul, prin suflurile lor țes suflurile vitale ale copilului Iisus,rețeaua Sa de nervi și vine.

Latența indică o virtualitate numai? Față de Avatarana, da, o trecere de la potență la act. Dar e legitimă și o altă perspectivă, în care „latet” indică Marile Mistere, Asrar rabbanyia. E cumva simbolismul faptului că cei trei Magi nu găsesc calea pe orizontală umană decât urmărind calea divină pe Cer. Deci, și în lumea noastră, în Micile Mistere, ținta nu e ajunsă decât numai prin imuabila fixare pe Pol, cum o arată dealtminteri orice navigație bazată pe busolă: „În polo est cor Mercurii qui verus est Ignis, în quo requies est Domini sui, navigans par mare hoc magnum” (În Pol este inima lui Mercur care într’adevăr este Focul, în care liniștea este a Domnului însuși navigând pe marea aceasta imensă), se poate aplica și căutării pruncului Iisus de către Regii Magi.

Polul Ceresc are o proiecție și pe pământ în Polul pământesc. Probabil că exist o întreagă știință a coordonatelor polare și solare proiectată în combinația pământească.

Fraza lui F Schuon „Soarele este unic în sistemul nostru solar, însă nu este unic în spațiu; putem vedea ceilalți sori, pentru că sunt într-un spațiu comun cu al nostru, însă nu îi vedem ca și Sori” e perfect valabilă în Micile Mistere; dar când trecem în Marile Mistere, totul se schimbă, și necesarmente stelele devin Sori, sau sunt și Stele și Sori concomitent în viziunea noastră.

„În Piatra Filozofală sunt indisolubil unite toate elementele antagoniste”

Unite printr-un centru, un principiu comun; or, a-l găsi de-a dreptul în mijlocul elemetelor antagonsite care-l ascund, e lucru aproape imposibil și tot vârtejul amețitor ascunde drumul. Atunci trebuie să trecem pe deasupra, ca Făt Frumos pe Calul ăzdrăvan, pe deasupra pădurii de lighioni, pentru a ajunge la Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte. Și trecem pe deasupra când fixăm cerul și revenim la cele ce le-am spus mai sus. De acolo descoperim cu ochiul vulturului, peștera unde se ascunde acel punct sensibil care reunește toate contrariile în el. Fatha spune: „condu-ne pe calea cea dreaptă” chiar cănd e vorba de o particularizare orizontală a căii, dar se adresează Celui de Sus. Și El, de-acolo, ne-o arată și pe au și țelul ei.

Inima noastră e ascunsă într-o trombă, într-un ciclon de pasiuni, care constituie inima pasională; nimeni nu poate ajunge la ea, fiindcă e sfâșiat de Paznicii exteriori pe când pe deasupra ne putem coborâ de sus, în ea, fără ca Dragonii de gardă să-și dea seamade fapt ș de prezența noastră. Mai teribili decât Paznicii de natură pur pasională, sunt paznicii imaginativi cerebrali, care constituie un cerc excentric față de primii. Trebuie să imunem tăcere ultimilor, iar ceilalți trebuie aulați printr-o manevră de învăluire care le adoarme inteligența.

În perspectiva aceasta, animalele din staulul divin reprezintă pasiunile pozitive prin faptul că nașterea, coborârea Avatarului s-a făcut pe sus, adică pe o cale pe care ei nu au a o păzi; dar vai de acela care ar fi vrut să intre pe ușa staulului și nu prin acoperământul lui.

Fixarea privirii noastre pe stea ne deschide accesul inimii noastre prin corpul ei, cale grea, deoarece cere calificare metafizică, dar care nu zădărește monștrii carestau de pază, nu deasupra ci în jurul inimii noastre. Înlăuntrul ei, stă de veghe perechea primordială, Maria și Iosif, care-și recunosc descendența și în germenul de aur din centrul cavernei, dar și în peregrinul intrat în ea condus de Stea. Sunt cei care fac onorurile casei.

Orice cunoaștere a lui Dumnezeu în vederea unei acțiuni este o actualizare a altitudinii ai. Introduce Unitatea în Multiplicitate.

„Marea Operă este cucerirea punctului central în care stă puterea de echilibru. Peste tot, de altfel, reacțiunile puterii de echilibru privesc (influențează) viața universală prin mișcarea perpetuă a nașerii vieștii și a morții”.

A depăși nașterea și viața, alternanța lor, înseamnă a găsi punctul elchilibrant central în jurul căruia se învârtejesc; dar nu prin mijlocul vârtejului, care ne-ar sfâșia într-o clipă în bucăți, ci pe deasupra lui.

Steaua sus răsare,

Ca o taină mare,

Steaua luminează

Și adeverează.

Altfel spus, se poate afirmă că făcând să răsară din noi „steaua noastră”, ne facem percepui de acei din ierarhiile îngerești. E un început de actualizare.

Ea luminează, nu numai pe ni, ci și pe acei care, însărcinați să ne conducă, nu ne-au perceput încă și nu ne pot percepe până când steaua va ieși din „miniera” ei.

Ea e „piatra” aruncată de lucrători în drum și pe care nimeni nu o poate distinge până când nu e pusă în vârful unghiului, adică deasupra noastră, „în summo inteletto” și călăuzește ca un far pe acei ce vor să vie spre noi, și pe noi înșine.”

(Vasile Lovinescu - "Meditații, simboluri, rituri" pag 74 - 77, Ed. Rozmarin 1997)

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre timp, anotimpuri și semne