23 ianuarie 2012
O soluție pentru Piață
Cugetând la toate cele scrise de voi mai jos și căutând o soluție (teoretică) la ceea ce pare a fi fără soluție, mi-a venit o idee, desigur perfectibilă, dar care nu cred că va găsi vreodată vreun sprijin în clasă politică... Iată despre ce este vorba:
În temeiul art. 146 al. 1 ultima teză și al. 2 al aceluiași articol precum și art. 147 din Constituția României, cu respectarea art. 148 din Constituție, toate raportate la art. 6 din Legea 3/2000, noi cetățenii României solicităm convocarea unui referendum având ca obiect revizuirea Constituției României, urmând ca cetățenii României să răspundă la următoarea întrebare:
Sunteți de acord cu modificarea Constituției României prin introducerea art. 95 indice 1 în Constituția României:
“Art. 95 indice 1 al. 1 Cetățenii României pot cere organizarea unui Referendum privind demiterea Președintelui României în condițiile prevăzute de art. 146 din Constituție.
al. 2 Inițiativa populară se va depune la Curtea Constituțională (sau la Înalta Curte de Casație și Justiție), care în cel mult 30 de zile va verifica (în cadrul Secțiilor Unite) întrunirea condițiilor prevăzute de Constituție, dispunând autorităților competente organizarea unui referendum pentru demiterea Președintelui. Până la organizarea referendumului Președintele își va exercita pe deplin atribuțiunile.
al. 3 Președintele este demis după aprobarea inițiativei de demitere prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data ședinței Curții Constituționale (sau a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție) în care s-a dispus organizarea referendumului.”
Este DOAR o idee care cred că merită discutată, perfecționată la nivel teoretic...
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.