7 aprilie 2026

La plecarea lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu a fost, fără doar și poate, un mare român, unul dintre cei mai mari și mai eficienți “ambasadori” ai României din ultimele decenii!

Și, nu am niciun dubiu, Lucescu a murit de inimă rea: și-a dat viața, a stat pe teren până la ultima suflare, încercând să facă vreo 20 de fanfaroni împiedicați să arate ca o echipă de fotbal. Nu a reușit - și nu din cauza lui, și asta l-a doborât, psihic și, până la urmă, fizic!

Băiețașii ăia înfumurați chiar nu meritau sacrificiul asta! Visul de a face performanță cu România, în România și pentru români probabil ca el, Lucescu, a considerat ca va fi meritat orice… chiar și sacrificiul suprem!

Sper ca, acolo unde este, să fie împăcat cu decizia luată!

Dumnezeu să-l ierte!

“Iată ce scrie presa rusă despre Mircea Lucescu: Mircea Lucescu este un legendar antrenor de fotbal român și fost jucător de succes, unul dintre cei mai titrați specialiști din istoria fotbalului mondial.

Lucescu este cunoscut pentru capacitatea sa de a construi proiecte pe termen lung și de a lucra cu tinere talente (în special braziliene).

Șahtior Donețk (2004–2016). Cea mai de succes perioadă a carierei sale. Sub conducerea sa, clubul a câștigat campionatul Ucrainei de opt ori și Cupa UEFA în 2009.

Dinamo Kiev (2020–2023). A devenit primul antrenor care a câștigat campionatul Ucrainei cu ambele rivale principale ale țării (Șahtior și Dinamo).

Lucrează în Rusia. În sezonul 2016/17, a antrenat echipa Zenit Sankt Petersburg, câștigând Supercupa Rusiei și bronzul în campionat.

Alte cluburi și echipe naționale. A antrenat echipa națională a Turciei, cluburile turcești Galatasaray și Beșiktaș (câștigând campionate cu ambele), precum și cluburi italiene (Inter, Brescia) și românești (Dinamo București, Rapid).

Ca fotbalist, Lucescu a fost atacant și și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Dinamo București, echipă cu care a câștigat campionatul României de șapte ori. A fost căpitanul echipei naționale a României la Campionatul Mondial din 1970.”

Via Georgiana Arsene

Alte însemnări

Rămân paginile care nu încap în nicio rubrică: poeme și pilde, amintiri, ironii, bucurii sportive, întâmplări de familie și priviri aruncate orașului. Ele întregesc portretul: dincolo de tribun și de jurist, un om care scrie pentru că nu poate altfel.

Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.

Temă: Despre războiul de la graniță · Subtemă: Despre propaganda de război