24 iunie 2022

Despre avocat și avocatura de ziua avocatului

“Nu știu alții cum sunt…” începe Creanga amintirile sale din copilărie. La fel încep și eu aceste câteva rânduri dedicate profesiei pe care o practic (încă) de la începutul mileniului, sfârșitul anului 2000. Nu am vorbit despre asta niciodată, pentru ca am o perspectivă, cred, particulara, unii vor putea spune chiar bizara, cu privire la avocatura… dar azi a venit momentul destăinuirilor. și tocmai de aceea cred ca azi ocazia ideală.

D-aia spun, “nu știu alții cum sunt”, dar eu când mă gândesc la avocatura mă gândesc la un fel de… preoție. Știu, poate prea ciudat, dar eu unul așa o percep. Poate și pentru ca m stat în dubiu în adolescenta cu privire la un posibil viitor clădit în cadrul bisericii. Nu a fost sa fie, nu m-am considerat vrednic de această misiune… și d-aia m-am făcut avocat.

Până la urmă, ca și preotul, avocatul, îmbrăcat în negru, se roagă pentru îndurare față de clientul sau, înlocuind rugăciunile cu argumente factuale și/sau juridice. Pledoariile nu sunt nimic altceva decât un fel de ectenii laice, în care interesezi, mijlocești vocea clientului tău către judecătorul care îndeplinește funcțiunea Dreptului Judecator în aceasta lume. Din acest motiv nici nu mi-am putut imagina vreodată ca aș putea fi judecător… e prea mult pentru mine sa joc rolul de Dumnezeu pe Pământ, chiar și în mod serios și dedicat. E prea mult pentru mine… de aceea am un respect deosebit față de toți judecătorii care își îndeplinesc în mod corect și sincer funcțiunea, și care nu se iau drept Dumnezei… la propriu. E supraomenesc de greu sa ți asumi responsabilitatea asta… dar și sa nu aluneci în auto-idolatrie.

Dar sa revenim la avocat și avocatura… da, cred ca pentru a face aceasta profesie îți trebuie un fel de jertfelnicie, asemenea preoților, căci tu devii depozitarul tuturor speranțelor oamenilor pe care ii aperi, dar și cărăușul tuturor problemelor și spaimelor acestora. Discuțiile client avocat au uneori dramatismul unei spovedanii… de unde ai dificultatea pentru avocat de a duce toată povara celor pe care le auzi. De unde și excesele, smintelile și raznele la care ești tentat sa te dedai ca o scăpare… ca un refugiu față de avalanșa de probleme pe care le cari, de cele mai munte ori pe bani putini, de responsabilități și de reproșuri, de cele mai multe ori pentru lucruri care nu depind direct de tine.

E greu… și e cu atât mai greu cu cât, spre deosebire de preoți, noi, avocații, suntem o profesie profund blamată și disprețuită… de către toată lumea… până când lumea are nevoie de noi.

Atunci devenim “preoții” rugători pentru dreptatea lor, pentru speranțele lor.

Și știu ca uneori, atunci când pledăm, ca intr-o ectenie, clienții noștri aflați în spatele nostru și în fața instanței de judecată de aici, de pe Pământ, îl cheamă pe Dreptul și Nemitarnicul Judecător și, ca intr-o adevarata ectenie spun “Domnului sa ne rugăm” și “Doamne miluiește”!

În încheiere, i-as ruga pe colegii mei judecători sa-și amintească faptul ca Dreptul Judecător este mai întâi Milostiv și abia după aceea riguros…

Gata… acum puteți începe sa postați bacurile și glumele despre avocati!

Ironia și gluma sunt de multe ori supape mai mult decât necesare pentru mulți din practicanții acestei dure profesii.

La mulți ani, doamnelor și domnilor colegi avocati!

La mulți ani și justițiabililor și judecătorilor, fără de care noi nu am avea niciun rost.

Sau poate, cine știe, am fi fost preoți.

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre țară și fărădelege · Subtemă: Despre justiție și magistrați