Blazonul autoruluiDan MV Chiticdanchitic.ro
Pericopa zileiA treia republică

AcasăDespre legile de care avem nevoieDespre Legea Suveranității

20 februarie 2022

Invitație: șase luni de Lege

INVITAȚIE

Dragii mei luptători pentru Suveranitate,

S-au împlinit deja șase luni de când Legea Suveranității a fost publicată în Monitorul Oficial. Sunt deja cel puțin șase luni de când suntem împreună alături în lupta noastră împotriva „noii normalități” și a statutului de colonie a României. De luni de zile luptăm împreună pentru libertatea și demnitatea cetățeanului român, pentru drepturile și libertățile noastre și ale copiilor noștri.

Procesul de strângere de semnături a luat sfârșit, și deci a venit vremea bilanțurilor, timpul analizelor și a hotărârilor. Este prilejul ideal să ne întâlnim, să ne vedem față către față și să ne cunoaștem și mai bine.

Dar e și momentul să decidem cum sau dacă trebuie să continue lupta noastră.

Noi împreună vom decide! Doar noi! Doar împreună!

La această întrunire vor fi prezenți de asemenea și unii dintre inițiatorii proiectului dar și persoane care au lucrat direct la Legea Suveranității, așa cum este dl. Profesor Ilie Șerbănescu, dar și susținători și promotori ai Legii Suveranității.

De aceea vă rog să acceptați invitația mea de a ne vedea Sâmbătă, 26 Februarie 2022, începând cu orele 14.00 la Sala din Bulevardul Nicolae Bălcescu 17-19, București 010043 (Vis a vis de Sala Dalles)!

Pe curând!

Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.

Temă: Despre legile de care avem nevoie · Subtemă: Despre Legea Suveranității

Comentarii

Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.