30 mai 2021

Perfect spus. De luat aminte

“În toată istoria lui de la Platon încoace, actul lecturii n-a suferit decât o singură îmbunătățire, cândva în timpul Evului Mediu: despărțirea în manuscrise a cuvintelor prin pauze și introducerea timidă a punctuației. Efectul lecturii 2.0 a fost posibilitatea înfăptuirii ei fără utilizarea sensibilă a aparatului fonator, printre promotorii cunoscuți fiind Sfântul Ambrozie, ispravă care trebuie să fi părut la vremea ei un adevărat miracol. Gândul care vorbește în tăcerea lumii e paradoxul pe care îl savurează toți astăzi, cititori într-o lume năpădită de vizual, iar pandantul lui este imaginea care se proiectează pe ecranul minții în timpul lecturii, și pe care numai noi o putem vedea. Oricât de rapidă a devenit lumea postmodernă, ritmul lecturii a rămas la fel de neschimbat: exact jumătatea vitezei dintre bătăile inimii materne și galopul calului.

Lectura în diagonală și căutarea computerizată după cuvinte cheie sunt specii fandosite ale frunzăririi neroade. Superficialitatea ridicată la rang de metodă sau superficialitatea mediată tehnologic sunt simple maimuțăreli cu care, paradoxal, nu trebuie ars gazul. Nici n-ar trebui să ne mire: tot ceea ce ne-a promis să fie o economie de timp s-a dovedit în cele din urmă o pierdere de vreme. Indiferent câte avioane supersonice am construi, oricâți cai putere ar avea bolizii de pe șosele, lectura rămâne un gest pentru care și galopul ancestral al calului este prea mult. Parafrazându-l pe Socrate, pe cal trebuie să călărești, abia asinul îți dă pacea propice cititului. Ritmul lecturii este ecoul târziu al lumilor așezate ale căror amintiri zdrențuite se ridică spre noi din bucoavne cu tartaje din piele de vițel.

Cititul e foc mocnit care ne purifică mințile și sufletele. Dacă după o carte ești la fel ca înaintea ei, n-ai citit-o cu adevărat. Lectura făcută cum se cuvine ți se gravează în colțul ochiului, cum spune o figură retorică din O mie și una de nopți. Adică în colțul sufletului care se oglindește în ochi. Carte după carte, crești precum Făt-frumos într-o noapte de lectură cât alții într-un an de brambureală, într-un mod impenetrabil pentru muritori dar care îngerilor nu poate să le scape. Iar fiecare lectură lungă e o scurtătură spre stări ale ființei sau epoci la care nu poți ajunge nicicum altfel. Biblioteca bine tocmită e în mod necesar Comoara Nibelungilor la care ești chemat să intri doar după cei ai crestat balaurul plictiselii, nu atât de mult încât să-l omori, doar până schiaună ca un cățeluș și învață să ți se gudure printre picioare.

Cărțile care ne seduc cel mai mult sunt cele care vin cu promisiunea nesfârșirii: cronica arabului At-Tabarî, exegezele lui Origen, Puranele și Brahmanele Orientului. Infinitul este o trăsătură pe care Dumnezeu o împarte cu Marea Bharată hindusă. În fiecare zi a vieții noastre ar trebui să fim prinși într-un text mai mare de 1000 de pagini, în apele căruia să plutim visători și fără griji, bucurându-ne pur și simplu. Cărțile care fac cel mai mult pentru noi sunt cele care ne deschid ochii asupra obtuzității noastre, ale cărei ziduri grosolane suntem chemați să le escaladăm ca să vedem ceea ce se află dincolo de ele. Atunci când lucrul acesta se va întâmpla, printre barierele care se vor topi sunt chiar coperțile convenționale, și cei care vor ajunge atunci și acolo vor pricepe că citim toată viața Cartea, care nu e nimic altceva decât forma enigmatică a tuturor Lumilor ancorate în Dumnezeu ca paginile vizibile care nu se îndură să se despartă de cotorul invizibil.”

Radu Iliescu

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre cărți, idei și dascăli