12 aprilie 2021

Despre un raționament incomod

Constantin Gheorghe are un raționament pe care nu am argumente sa îl combat, dar la care nu pot sa achiesez pentru simplul motiv ca mai am nevoie sa sper. Sa sper ca pot trăi, cât mai am de trăit pe această lume, demn undeva.

Și cum nu mai avem unde sa fugim din fața abuzurilor și aberațiilor “noii normalități”, toată lumea fiind cuprinsă de metastaza “marii resetări”, suntem obligați sa recunoaștem ca suntem prinși la colț, nu mai avem altă opțiune în afară de a lupta pentru drepturile și libertățile noastre.

Aici, nu altundeva!

Cu toate astea voi distribui postarea prietenului meu virtual pentru a înțelege gravitatea stării în care ne aflăm:

“Nu vă mai faceți iluzii: România trecut de punctul în care se mai poate inversa trendul spre prăbușire. Fundamentele statului s-au prăbușit. Instituțional, el nu mai există. Se mai ține din inerție, și doar dacă nu trebuie să facă față unor crize. Când se confruntă cu o criză, oricât de mică, oricât de simplă, statul își dă măsura incompetenței și neputinței lui. Nu mai există salvare pentru statul român, și nici pentru noi.

Reconstrucția statului va fi aproape imposibilă. Pentru că el a fost distrus în primul rând în mintea oamenilor, fără de care nu poate exista salvarea lui, și a cetățenilor. Practic, acum nu mai avem cu cine reconstrui statul, pentru că nu mai avem cetățeni! Iar cei care cred că există salvare pe cont propriu își fac iluzii. Statul este, în primul rând un sistem de solidarități, un mecanism de gestiune colectivă a riscurilor. Și acum, când aveam nevoie de această gestiune colectivă a riscurilor, în pandemie, aflăm că suntem singuri în fața nevoilor. Și, ca de obicei, cine are bani, trăiește, cine nu, la Pătrunjelul.

Iar pentru a produce cetățeni nu există rețete. E un proces dificil, în perspectiva timpului lung, în care intră multe ingrediente, inclusiv, sau mai ales, luptele pentru drepturi și libertăți. Dacă renunțăm la istorie, nu înțelegem de unde venim, și unde ne ducem, și atunci ne pierdem libertatea. Din păcate nici ocupanții României nu se găsesc într-o situație mai bună, pentru a ne ajută să ne reconstruim statul. Pentru că, până la urmă, nu pot, dintr-un motiv simplu: și ei au restrâns statul la dimensiunea sa represivă. Trăiesc din amintiri. Dar, odată cu schimbarea de generații, se duc dracului și celelalte state. Care vor fi înlocuite, pentru puțină vreme, cu corporațiile. După care urmează anarhia, și prăbușirea Occidentului. Cei care pot păstra funcțional statul, vor stăpâni lumea. Ne place sau nu!”

Nu, asta nu însemna ca renunțam la luptă!

Nu, nu avem încotro!

#PânăLaCapăt!

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre familie, prieteni și sărbători