Blazonul autoruluiDan MV Chiticdanchitic.ro
Pericopa zileiA treia republică

AcasăDespre vremea friciiDespre răspunderea celor vinovați

17 noiembrie 2020

Scurtul drum de la pușcărie la casa de nebuni

Va scriam acum câteva zile despre instituirea unui precedent judiciar extrem de periculos, despre o hotărâre care face de Rușine sistemul judiciar din România!

Această Hotărâre de care va vorbeam a fost confirmată între timp de o a doua Decizie, la fel de aberanta, Decizie care nu face nimic altceva decât sa consfințească și sa întărească noua funcțiune a sistemului judiciar (nu aceea de instrument mundan și imperfect al justiției Divine, al cărui principal scop este aflarea adevărului) ci a transformând-o într-un veritabil aparat de represiune.

Practic, de ieri cetățeanului român i s-au pus în față de către “justiția independentă” două opțiuni: respectarea întocmai a regulilor marii pușcării corect-politice ce a devenit România sau... internarea la spitalul de nebuni!

În curând, foarte curând, țineți minte!, orice formă de opoziție, orice modalitate de a ne opune abuzurilor statului, în lipsa oricăror fapte, oricât de vagi și nefondate, care ne-ar putea arunca în pușcărie... ne va “califica” pentru “casa de nebuni”... căci doar un om cu “discernământul abolit” va mai îndrăzni să se opună corectitudinii politice a statului “nostru”!

Da, ieri, 16.11.2020 s-a produs un dezastru comparabil cu cel de la Piatra Neamț, un cataclism în justiția din România, o eroare judiciară și un abuz de drept incalificabil.

Nu, nu ați auzit nimic despre asta nici la tv și nici în presa, și asta pentru simplul motiv că victima erorii judiciare, a abuzului monstruos, a fost un simplu cetățean, nu vreun mahăr, om politic sau mare om de afaceri. Și asta nu interesează pe nimeni... cum nu interesează de fapt pe nimeni nici de persoanele arse la ATI Piatra Neamț. Când și dacă se află în Mass-media e doar pentru ca e prilej de scandal, de răfuieli și, de fiecare dată, de câștigat bani.

În urma acestei monumentale erori, doamna BC este inchisă într-un spital de nebuni, stand intr-un frig cumplit și împărățind camera cu niște femei schizofrenice dintre care una a fost condamnata ca și-a ucis mama....

Dar să vedem ce a “făcut” atât de grav BC de a fost “închisă la nebuni” (nu va voi povesti eu, pentru descrierea mea a faptelor invitându-vă sa citiți postarea din 07.11 pe care o atașez mai jos), ci voi cita din Hotărârea Judecătoriei Constanta:

“Prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 09 2020 (...), Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a solicitat în baza dispozițiilor art 247 art 248 cod procedură penală să se dispună măsura internării medicale provizorii ne voluntare față de suspecta BC”

“În susținerea referatului, procurorul a arătat că prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 18 06 2020 s-a dispus începerea urmăririi penale în REM sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe prevăzută de art 193 alineatul unu cod penal.

În fapt în sarcina suspectei BC S-a reținut că la data de 17 04 2020 în jurul orei 12 00 a lovit cu cotul partea dreaptă a coastelor persoanei vătămată în timp ce acesta se află în fața magazinului.

(...)

Fiind audiată în legătură cu acuzația ce i se aduce, suspecta BC a avut față de organul de cercetare penală un comportament agresiv verbal, trecând de la stări de calmitate relativă la țipete, agitație permanentă, logoree, veselie nejustificata sau iritație vădită, aspecte consemnate în cuprinsul unui proces verbal întocmit cu acea ocazie.

Suspecta o refuzat să dea orice declarație, însă a solicitat sa se menționeze ca a formulat cerere de refuzcarea atât împotriva organului de cercetare penală, cât și împotriva procurorului de caz. Totodată pe parcursul audierii, suspecta a încercat să părăsească sediul de poliție, introducând în geanta declarația de suspect pe care trebuia să o semneze, însă a fost oprită și amendată cu suma de 1000 RON. (!!!)

În urmă Verificărilor efectuate la nivelul Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, precum și de viață poliției, s-a constatat că suspecta BC formulează sesizări și plângeri penale cu periodicitate, sesizând aspecte pe care nu le poate proba, reclamând în mod constant organele de cercetare penală, șefii unităților și subunităților de poliție, doar pentru că cei în cauză nu dau soluții favorabile acestea, fapt ce duce la ingreunatea și chiar blocarea instituțiilor menționate. (...)

Având în vedere cele de mai sus, prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 22 07 2020 s-a dispus efectuarea unei expertize e medico legale psihiatrice suspectă de ce, pentru a se stabili dacă această avea la momentul comiterii faptei. (...)

“Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de drepturi și libertăți reține următoarele:

“ potrivit art 247 alineatul unu și doi Cod procedură penală, în cursul urmăririi penale se poate dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substanțe psihoactive, dacă luarea măsurii este necesară pentru natura unui pericol concret și altul pentru siguranța publică. Pentru a dispune măsura internării provizorie, trebuie analizat caracterul necesar acestei măsuri procesuale, în sensul de a se stabili dacă afecțiune de care suferă suspecta este suficient exclavă ca să conducă la concluzia necesității internării. (...)

Cu toate acestea, judecătorul a observat că evaluarea pericolul pe care suspectul îl prezintă pentru societate nu se poate limita exclusiv la fapta de lovire ce face obiectul dosarului penal care, într-adevăr, e de o gravitate mică, dar care a fost săvârșită de către suspect, totul pe fondul “litigiozității patologice”, și cum în mod corect au procedat medicii redactori ai raportul de expertiză, acesta trebuie evaluat culoarea în considerare a întregii conduită a suspecte în societate, în relațiile cu familia autoritățile sau cu vecinii acestea.(...)”

și ACUM, ATENȚIE:

“Judecătorul reține că formularea unor acțiuni în fața instanțelor judecătorești reprezintă un drept constituțional recunoscut cetățenilor care și-au exercitat dreptul cu bună credință, care au discernământ și care au o conduită procesual onestă, fără ca psihicul acestora să fie afectat de tulburări de natură a le afecta discernământul.

În situația suspectei BC se constată că discernământul acestea este abolit, așa cum rezultă din raportul de expertiză aflat la dosar, astfel încât cererile repetate adresate instanțelor judecătorești sau toate celelalte petiții, sesizări, formulate fie la colegiul medicilor cum sunt cele depuse la dosar de către suspectă, fie unor organe de cercetare disciplinară a magistraților, polițiștilor, primarilor sau altor persoane care nu îi împărtășesc opiniile (a se vedea cele consemnate în primul paragraf de la pagina șase a raportului de expertiză), conturează tabloul general al conduitei suspectei în societate.

Din această perspectivă, se reține că această prezintă pericol pentru normală desfășurare a relațiilor sociale, afectând nu doar activitatea instituțiilor statului, ci și viața personală cu care intră în contact inclusiv pe cea a părinților săi, pe fondul aceste litigii auzit ăți suspecta săvârșit și fac toate lovire ce fapte copii face obiectul prezentului dosar penal.

Față de aceste aspecte constatând că suspecta prezintă pericol social pentru societate prin întreaga sa conduită, și, cum aceasta nu are conștiința bolii și nu este complianta la tratamentul ambulatoriu, judecătorul va admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

În baza articolului 247 Alin 1 și 2 Cod procedură penală va dispune internarea medicală provizorie nevoluntară a suspectei BC, într-o unitate specializată de asistență medicală - spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță sa Poca jud. Buzău, până la însănătoșire sau până la o ameliorare care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii.

Dispoziția este executorie...”

La Tribunal: Contestația - respinsă!

Ca și excepția de neconstituționalitate.

Monstruos!

Rușine, doamna Judecător Alina Crasovschi!

Rușine sa va fie și Dvs domnilor judecători de la Tribunalul Constanța, ale căror nume nu le rețin acum, voi cei care ați confirmat o asemenea Aberație Juridica.

Hotărârile astea aberante ne mai îndreptățesc sa spunem un lucru, (înainte de a fi luați și duși intr-o “casa de nebuni”): hotărârile instantelor Judecatoresti se execută... atât!

însă ele, hotărârile instantelor, pot fi criticate, comentate, bă chiar înjurate de către fiecare dintre noi! Nu sunt texte sacre, revelate!

Noi avem doar obligația de a le respecta, nu și de a fi de acord cu ele, nu de a subscrie și încuviința prin tăcere ABUZUL, ticăloșia sau prostia!

Căci această hotărâre pronunțată intr-o speța anonima, fără reverberații în media, va putea fi invocată împotriva oricăruia dintre noi, cei care contestam în instanța sau pe stradă abuzurile statului, cei care ne opunem instaurării dictaturii în România, căci toți, mai ales avocații (sic!) ne “instigam” clienții sa formuleze cereri și petiții, cereri de recuzare și plângeri împotriva organelor abuzive. Cu alte cuvinte, suferim de “litigiozitate patologica”, toate conturând “tabloul general al conduitei” noastre în societate, nu-i așa?

Un ultim lucru: democrația este un mit modern lipsit de orice fundament spiritual, separația puterilor în stat este o convenție, independența judecătorilor este o axiomă prăfuită (și mincinoasă în zilele noastre)...

Toate acestea subzista și funcționează DOAR DACĂ CETĂȚENII CRED ÎN ELE. Or, această “credință” în democrație se învață de devreme și apoi se exersează... cu “credință”, cu bună credință.

Din păcate, ai îmi asum integral ce spun, noile generații de judecători sunt deformați, îndoctrinați, corecți-politici și “complianți” cu sistemul de către care au fost formați, supuși și părtinitori cu statul care ii plătește regește!

Dezastrul este la un pas, iar la acest pas suntem împinși de către o covârșitoare majoritate a tinerilor “magistrați” - procurări și judecători deopotrivă, această veritabila nouă “fascie” a “statului de drept”!

Înainte de a încheia va voi aminti ce spunea Poetul:

“Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,�Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,�Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,�Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”

Problema zilelor noastre e ca doar noi umplem temnițele și casele de nebuni... smintiții și mișeii fiind șefii și gardienii temnițelor în care suntem aruncați!

Pușcăria înlocuită cu spitalul de nebuni?

Măsura provizorie a internării medicale provizorii nevoluntară - noua armă a “statului de drepți” împotriva opozanților?

Vă semnalez în cele ce urmează probabil una dintre cele mai mari amenințări la libertatea fiecăruia dintre noi în “noua normalitate” în care tocmai am intrat, așa că vă rog să aveți puțină răbdare și să citiți acest material până la capăt!

Mulțumesc!

S-a tot vorbit despre cât de ticălos este Codul de procedură penală a lu’ Predoiu (sluga obedientă a sistemului atunci ca și acum, sistem condus atunci de Băsferatu’ și acum de Gauleiterul Iohannis) și s-a tot spus, și pe bună dreptate, că este un Cod mai restrictiv și mai abuziv decât cel comunist scris în anii ’60. Dar, din păcate, încă nu s-au acoperit toate grozăviile… și încă este și mai terrifiant este să vezi câte “portițe” larg deschie spre abuzuri au fost legiferate de oamenii sistemului.

Oricât de atent l-ai citi, oricât de minuțios l-ai analiza, nu realizezi perfidia și reaua voință a legiuitorului până în momentul în care o vezi pusă în practică. Probabil pentru că la o simplă analiză te-ai aștepta la o aplicare a normelor codului în litera și spiritul Constituției.

Nimic mai greșit. Pentru a vedea care a fost intenția reală a legiuitotului sistemist trebuie să vezi modul în care e pusă în aplicare norma de către tinerii judecători de la judecători, ăia “dresați” de personaje gen Danileț în litera urii revoluției #corectpolitică și spiritul cătușelor.

Zilele trecute am fost martorul creării unui precedent judiciar înfricoșător, cu un potențial distrugător pentru drepturile noastre, pentru drepturile celor care îndrăznim să gândim “out of the box”, ba, mai grav, să și spunem ce gândim a celor care, văzând ce se întâmplă și în SUA, constatăm că ne situăm pe contrasens nu doar cu Sistemul ci și cu mersul istoriei.

Precedentele, ca de obicei, sunt create în cazuri “anonime” sau chiar “anodine”, pentru ca mai apoi să fie aplicate acolo unde trebuie, pentru cazurile și “spețele” pentru care însăși normele ticăloase au fost create.

Iată situația de fapt: numita BC, o doamnă de 47 de ani, cu studii superioare și care cântărește aprox. 50 de kg, “la data de 17.04.2020, în jurul orei 12:00, a lovit cu cotul partea dreaptă a coastelor persoanei vătămate PA , în timp ce acesta se află în magazinul SC T… 2010 SRL (…)”

Evident, poliția este chemată, “turbulenta” dusă la poliție, apoi chemată la audieri, prilej cu care BC a îndrăznit să recuze procurul, formulând chiar și niște plângeri împotriva unora dintre polițiști.

Ca urmare a săvârșirii gravei fapte de lovire, dar mai ales ca urmare a faptului că BC nu a avut o atitudine suficient de reverențioasă față de procuror și organe, prin Referatul din 18.09.2020 întocmit de procurorul AP a constatat nici mai mult nici mai puțin că “în cauză̆ se impune luarea măsurii de siguranță cu caracter medical a internării medicale provizorii în temeiul 247 cod procedură penală̆ raportat la 110 cod penal” solicitând judecătorului de drepturi și libertăți “luarea măsurii de siguranță provizorie a internării medicale în spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Săpoca, jud. Buzău, față de suspecta BC.”

Pentru a ajunge la această̆ concluzie procurorul a constatat “în urma verificărilor efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, precum și în evidentele poliției” faptul că numita “BC formulează sesizări și plângeri penale cu periodicitate, sesizând aspecte pe care nu le poate proba, reclamând în mod constant organele de cercetare penală̆, șefii unităților și subunităților de poliție, doar pentru că cei în cauză̆ nu dau soluții favorabile acesteia, fapt ce duce la îngreunarea și chiar blocarea activităților desfășurate de către instituțiile menționate.”

În cauză, evident, s-a dispus chiar și o expertiză psihiatrică medicolegală în urma căreia în raportul de concluzii preliminare 3267/280/A1 psihiatrie 2020 s-a reținut că “pacienta nu are conștiința bolii și nu este compliantă la tratament în ambulatoriu. Pe temele delirantă, incluzând litigiozitatea patologică (cu abuz de petiții patologic), precum și în raport cu fapta de lovire comisă la data de 17 04 2020, discernământul este abolit. În stadiul actual al afecțiunii pericol social este ridicat. Se impune instituirea măsurilor de siguranță medicală prevăzute de 110 cod penal.”

Și toate astea fiind făcute încă de la începutul urmăririi penale.

Ca urmare, începând de alaltăieri, 05.11.2020, BC este internată la spitalul de nebuni Săpoca pe termen nedeterminat… “până la vindecare”!

Nu vi se pare grav?

Ce ne interesează pe noi de “nebuna” aia?

Să o mai spun și mai pe scurt: o doamnă lovește cu cotul pe un tânăr domn într-un magazin, iar mai apoi, în ceva mai mult de 6 luni a fost închisă practic pe viață pentru săvârșirea infracțiunii... de loviri sau alte violențe prevăzută de art 193 alin. 1 C.pen. care este pedepsită, în condiții normale, cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani!

În “noua normalitate” a fost practic închisă pe viață într-un spital de nebuni pentru grava vină că “abuzează de petiții: reclamații, plângeri penale, plângere împotriva soluțiilor în dosarele penale, procese civile, cereri de audiență adresată diverselor instituții (judecătorie, parchete inclusiv DNA, poliție, Consiliul superior al magistraturii, DSP, Colegiul medicilor, spital, RADET Constanța), iar persoanele vizate sunt: magistrații, medici, polițiști, primarul municipiului Constanța, funcționar, membrii Asociației de proprietari, vecini la bloc, alte persoane. În acest sens își mobilizează toate resursele pentru soluționarea petițiilor, în conformitate cu ideile sale de rie delirante. Studiază și interpretează în mod propriu codurile civil și penal, precum și cele de procedură̆. Asociază și interpretează, în aceeași manieră, date și informații de presă̆ și de pe internet. Conform datelor de anchetă̆, în perioada 2009 până în prezent a adresat instituțiilor judiciare peste 100 de plângeri penale. În ultimii doi ani, nu mai la secția doi poliție Constanța au fost înregistrate 20 de plângeri penale. La rândul ei a fost reclamată de persoane cu care era în conflict în șapte dosare.”

Probabil că principala vină a acestei persoane a fost că în 11 ani a avut doar 100 de dosare. Cine știe, dacă avea mai mult de 500 de dosare împotriva Primăriei poate ajungea chiar primar…

Evident, exercitarea (chiar și excesivă̆) a dreptului la petiționare NU poate fi un motiv pentru aplicarea măsurii preventive prevăzută de art. 247, 248 C.pr.pen., atâta vreme cât accesul liber la justiție și dreptul de petiționare sunt drepturi prevăzute și ocrotite fără limite sau limitări de art. 21 sau 51 din Constituție … dar tocmai aici e cheia.

La asta vă rog să fim atenți:

S-a creat deci deja precedentul judiciar (suntem în faza contestației, dar șansele de succes sunt rezervate cunoscând judecătorii de la TC…) prin care Exercitarea drepturilor noastre fundamentale a devenit un motiv suficent pentru a fi închis la casa de nebuni, în baza unei dispoziții procedurale ticăloase și evident neconstituționale referitoare la internarea medicală provizorie nevoluntară.

O normă care te poate trimite pe viață direct la casa de nebuni, din actualul cod fiind exclusă obligația instanței de a verifica la fiecare 180 zile necesitatea menținerii măsurii de sigranță, așa cum era stipulată de vechiul cod penal, în codul ăla “comunist”.

Mai mult, doctrina spune că “dacă din probele ce însoțesc cererea procurorului rezultă indicii că suspectul sau inculpatul suferă de o boală care poate constitui un pericol pentru societate sau prezintă prin comportamentul său o stare potențială de pericol, poate dispune efectuarea unei expertize medico legală, care să răspundă la obiectivele arătate mai sus: stabilirea existenței bolii și a stării de pericol. (…) astfel, suspectul sau inculpatul obligat la tratament medical sau internat medical se va supune măsuri pe o perioadă de timp condiționată de starea de sănătate, încheierea judecătorului ne precizând un termen pentru care s-a dispus măsura.”

Încercați să puneți asta în contextul plandemonic actual (înțelegem prin asta combinația fatală dintre pandemie și accentele totalitare ale regimurilor politice de azi).

Încă nu ați sesizat pericolul?

Hai să vă spun ce ar putea urma: mergeți pe stradă, vă oprește un polițist, vă legitimează și vă invită la secție. Vă enervați, scăpați eventual și niște cuvinte mai puțin grațioase organului… e clar: tocmai ați săvârșit un ultraj - 257 C.pen. Dar până să vă judece pentru ultraj, “organul” constată că dvs. În mod susținut ați “instigat” la “zădărnicirea combaterii bolilor” (352 C.pen.) sau poate ați comis chiar o omisiune a declarării unor informații (352 indice 1 C.pen.), toate faptele fiind “premiate” cu pedepse mici, mult prea mici pentru gradul dvs. De pericol social.

De unde “utilitatea” unei cereri de internare medicală provizorie nevoluntară. Desigur, veți trece prin fața unei comisii de “eroi din prima linie” cu specialitatea psihiatrie… care vor constata ca și în cazul de mai sus… ca aveți “discernământul abolit” și că trebuie să fiți “internat într-o unitate specializată̆ de asistenţă medicală până la însănătoşire sau până la o ameliorare care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii” …

Vi se pare prea mult? Prea nerealist?

Gândiți-vă ce ați fi spus în Ianuarie 2020 dacă cineva v-ar fi prevestit prin ce trecem de 8 luni de zile…

Și mai gândiți-vă că acest modus operandi al autorităților nu este nici măcar unul nou… amintiți-vă măcar cum și unde a murit Eminescu!

Începe să vi se facă frică?

Aveți dreptate.

Aveți de ce…

POST SCRIPT: invit pe toți profesioniștii dreptului să privească îndeaproape și cu maximă atenție această “măsură de siguranță” a internării medicale provizorii.

Voi reveni cu detalii.

POST post script: toată speța de mai sus devine și mai interesantă cu cât, în aceeași zi în care BC m-a contactat pentru a o apăra, doi avocati, o doamnă avocat din Constanța, și un tânăr domn avocat din București, intens mediatizat în ultima perioadă, mi-au cerut insistent să nu o apăr pe această. De unde au aflat ca BC mă sunase în chiar ziua aia... nu știu! Știu Fiat ca a fost prima oară când mi s-a întâmplat așa ceva... când niște colegi avocati mi-au cerut sa nu apar un cetățean.

Evident, nu am putut accepta o asemenea solicitare pe care am găsit-o absolut revoltătoare, jignitoare și nedeontologica.

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre vremea fricii · Subtemă: Despre răspunderea celor vinovați

Comentarii

Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.