2 aprilie 2020
Tensiuni «sulfuroase»
“De câteva zile încoace, Cătălin Tache de la Național tot publică treburi sulfuroase legate de tensiunea dintre securiștii autohtoni și licuricii secreți de peste Ocean. Cică s-ar fi dat un mail nasol care-ar fi băgat frica-n oasele bieților „băeți veseli”, că e jale mare și că, mai mult, pe Hellvig l-ar fi chemat americanii la raport, iar ăsta, de frică, ar fi trimis în locul său un brav cadru de nădejde responsabil în SRI pentru linia moartă. Adică un fel de șef peste „dă-le și ălora bătrâni ceva de făcut să mănâncă și gura lor expirată ceva”.
Chestia ar fi într-adevăr spectaculoasă, doar că, din punctul meu de vedere, e cam fâsâită. „Băeții” știu ei bine că licuricii nu prea au ce să schimbe pe la garniturile de-aici. Însă, de partea cealaltă, le e frică de consecințe, doar se știu cu rahatul pe bot. Într-adevăr, de furat au furat și ei la umbra mega-furturilor instrumentate de americani. Doar că, după cum știm bine, nu te poți pune cu stăpânul. Oricâte ouțe ai avea tu, stăpânul e stăpân. Te jupoaie-n piața publică pentru furt și, în ciuda faptului că prostimea știe că ai furat pentru el, tot lui îi dă dreptate și-i ridică osanale atunci când te belește. Că doar de-aia i se spune prostimii prostime.
Să revenim la oile noastre. Tache spune că socoteala ar fi legată de Huawei. Într-adevăr, „Grindianu” se comportă de parcă ar avea coaie și se încăpățânează să nu scoată Huawei de pe lista furnizorilor 5G. Aproape că ai crede că l-a lovit dorința de dreptate și vrea să le spună americanilor verde-n față că toate balivernele lor cu spionajul chinezesc sunt baliverne. L-ați credita cu prea mult. Ăla e dar un pion insignifiant care e pus acolo la sacrificiu și care face fix ce-i zice „șăfu'”. E unealta perfectă pentru care „ordinu' să execut' nu să discut', să trăiț!”.
Așadar care-i șmecheria? Înainte de a afla șmenozeala o să vă mai amintesc că fostul deputat Cristian Rizea, actualmente urmărit internațional și refugiat prin zonele gri ale Republicii Moldova(mă rog, unii spun că se află în Donbas, dar e doar un amănunt nesemnificativ) promite să detoneze o serie de nucleare în lanț. Practic întreaga clasă politică ar fi descoperită, la pachet cu „rădăcinile” fiecăruia din serviciuri. Doar că respectiva carte e disponibilă doar la precomandă, marea lansare fiind promisă abia peste 30 de zile. Hopa, păi asta miroase de la o poștă a arătarea pisicii negre.
E clar că e belită și că se joacă la rupere. Între noi fie vorba, poate mai țineți minte că, anterior condamnării, avocatul lui Rizea a transmis că deputatul a fost nevoit să-și părăsească locuința din complexul Stejarii pe fondul dificultăților financiare și că, din aceeași cauză, a fost nevoit să dea o fugă la rude în SUA. Cum ies ei licuricii de fiecare dată la lumină!
Dar totuși, care e cauza reală? E mult mai pământească decât v-ați fi imaginat. Treaba se împute rău în Turcia. Pe Erdogan îl deranjează din ce în ce mai mult americanii. Cu instinctul său, Sultanul simte că americanii sunt la fel de viguroși precum organul unui bătrânel de 90 de ani care trage să moară. Așa că, din picajul lor, vrea să se înfrupte și el și-ar cam vrea să arate cine-i stăpânul în Turcia făcându-le vânt din bază de la Incirlik. E cât se poate de limpede că asta ar fi un dezastru pentru Trump care, în plină criză COVID-19, și-ar mai lua un bocanc în bot de la turci.
Așa că se va scoate de la cizmă un alt scenariu: cel în care americanii, chipurile, îl vor lăsa pe Erdogan în fundul gol mutând bază de la Incirlik la Constanța. Treaba ar avea cumva sens: pe de-o parte Trump va ieși în stilu-i bombastic spunând că s-a hotărât să-l pedepsească pe turc lăsându-l în fundul gol, iar de cealaltă parte cozile de topor din statul subteran le vor livra democraților muniție pe acest subiect în campania electorală.
Există însă o problemă: banii. O asemenea mutare, cu cățel și purcel, costă teribil. În plină criză COVID, în care Trump mai are puțin și-i tratează pe-ăia cu praf de cretă, e destul de dubios să anunți că scoți de la teșcherea banul gros pentru mutarea bazei. E vorba de operațiuni costisitoare, doar nu muți o căruță cu coviltir, ci ditai baza cu rachete nucleare, cu avioane, cu toată infrastructura. De unde bani?
Ei bine problemuța asta jenantă are și-o rezolvare. N-ar fi oare mai bine ca acum, la momentul oportun, să sară prostul planetei și să spună că se oferă ca, în schimbul mutării bazei de la Incirlik să suporte costurile mutării? De fapt aici e problema. Americanii bat șaua ca să priceapă iapa. Așa că, dacă în scurt timp veți auzi că România îi cheamă pe frații americani la vatra strămoșească de la Constanța și că oferă un mizilic de 3-5 miliarde de dolari pentru întreaga tărășenie, să știți cel puțin de unde vă vine.
Hai că-i frumos! După ce că suntem păduchioși și rupți în cur, mai trebuie să le plătim americanilor privilegiul de a sta, a mânca și-a ne jefui la noi acasă. E evident, suntem extrem de îngrijorați. Atât de îngrijorați încât îi vom ataca pe față cu transporturi succesive de minore spre sleirea până la epuizare a tuturor răcanilor perverși din bazele militare americane. V-am spus eu c-o să le venim de hac?”
via Dan Diaconu
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.