24 ianuarie 2019

Despre Prima Unire. Altfel

Periodic ne auto inducem nostalgii. Nostalgii ale unui trecut uitat, dacă a fost vreodată cu adevărat stiut… Ba, chiar mai gravă decât uitarea, este înstrănarea noastră totală de acel trecut mai mult sau mai puțin măreț, scris de și cu oameni - mai mari sau mai mici, dar toți oameni ca toți oamenii - cu bune și cu rele, cu momente sclipitoare și cu abisale căderi… dar oameni care mai aveau idealuri, care mai luptau pentru ceva, care mai credeau în ceva. Deci oameni! oameni cum foarte greu mai întâlnești în zilele noastre.

De unde caracterul artificial, de plastic și silicon, al nostalgicelor noastre celebrări și comemorări… căci mai putem noi, azi, să înțelegem ce înseamnă un Ideal - altul decât cel de a-ți achita ratele la casă în avans, a-ți schimba mașina la 3 ani și telefonul la un an? Mai știm noi azi ce însemna Unire, Uniune, Unitate când nu mai reușim să ne reunim la aceeași masă, când soții își scriu pe mess din camere diferite, când nici măcar copii nu se mai unesc în găști pentru a bate mingea și a sparge un geam împreună… ci în “team”-uri virtuale pe tablete, fiecare din odaia lui?

Trăim într-o societate în disoluție, dezbinată programatic până la atomizare, până la neantizare. Trăim în epoca post-societății umane, în era “societății virtuale”, în care valorile și principiile tradiționale sunt piedici în calea dezvoltării și a “progresului social”. Trăim într-o lume în care singura valoare unanim și global acceptată e dată de zerouri. De zerouri umane și, mai ales, de zerourile, mai multe sau mai puține, din conturile noastre - virtuale și ele. Trăim în lumea lui Zero; lumea lui Zero, fără Unu! Niciodată Unu, căci Unitatea e “dușmanul de clasă” al societății virtuale.

De aceea, în momente de acest gen, precum celebrarea a 160 de ani de la Prima Unire sau de la Unirea Parțială și nu “Mică Unire” cum greșit au calificat-o unii istorici (căci cum ar putea fi ea “mică” dacă fără aceasta ar fi fost imposibilă “marea” unire?), nu voiesc să vă vorbesc nici despre politică și nici despre acei politicieni care nu fac nimic altceva decât să traseze alte și alte granițe între noi, să ne învrăjbească până la o ură dementă, irațională… o ură lipsită de orice fundament până la urmă, căci majoritatea dintre “aleșii noștri” răspund acelorași comenzi și au aceleași interese… interse care, aproape de fiecare dată, ne sunt străine.

Azi vă voi aminti doar despre oportunitatea regăsirii în asemenea momente! Despre obligația pe care o avem să ne reinventăm prilejuri de a fi împreună! Despre datoria pe care o avem de a-l redescoperi pe cel de lângă noi! Despre necesitatea ființială (ca oameni și nație) a regăsirii și a reUnirii noastre! Despre ultima șansă de a fi împreună! Sau poate doar ultima șansă de a fi... oameni. De a fi o națiune.

Cum știu că timpul e scurt în zilele noastre și răbdarea încă și mai puțină, nu voi mai glosa pe această temă. Cine a avut urechi de auzit… sunt sigur că a și înțeles îndemnul meu. Și sper să-l și urmeze! Iar celor care au criticat amânarea conferinței de lansare a Alianței Naționale (PAN), le voi spune doar că nu am vrut să dau prilejul adversarilor noștri, știuți și neștiuți, să se folosească de o inițiativă corectă și o intenție bună ca opotunitate pentru a propaga și mai multă sminteală întru dezbinare. Nu azi!

Acum e doar momentul să fim împreună.

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre mare, drum și libertate