1 martie 2018
Microsoftgate: ancheta din SUA (III)
Microsoftgate: Microsoft este investigat în SUA ca urmare a scandalului declanșat anul trecut de dezvăluirile lui Gabriel Sandu, riscând o amendă între 60 și 300 milioane de dolari!!! Am primit această informație de la o sursă extrem de sigură, a cărei identitate, în mod evident, nu o voi putea dezvălui. Anchetă se pare însă că a fost suspendată până la soluționarea dosarelor aflate pe rolul instanțelor sau în cercetare în România. Și atunci două întrebări apar în mod legitim:
Să fie ăsta motivul pentru care corporația Microsoft nu e cercetată în “Dosarul Microsoft” și nu a căpătat nici măcar calitatea de persoană responsabilă civilmente, dacă nu pe cea de inculpat, asta în condițiile în care fostul directorul general al sucursalei din România a Microsoft, dl. Călin Tatomir, este inculpat în dosarul 2607/1/2017?
Apoi, nu cumva ăsta a fost “mobilul” clasării dosarelor celor 7 Miniștri presupus implicați în afacerea Microsoft, dosare disjunse din dosarul “mamă” Microsoft, în condițiile în care este cunoscut că DNA-ul lasă, de regulă, judecătorul să constate eventuala prescriere a faptelor în dosarele pe care le instrumentează?
Și o concluzie s-ar mai impune: se pare că Microsoft, pentru a evita enormele amenzi pe care le riscă în SUA, și-a angajat în România cel mai eficient avocat penalist - DNA-ul!
Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.