15 iunie 2017

Și, în toată vânzoleala asta murdară, ar fi cazul să nu uităm că

"în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,

Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici;

Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați

Ne succedem generații și ne credem minunați;

Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,

În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul

Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,

Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată.

Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,

Mii de fire viorie ce cu raza încetează,

Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,

Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă...

Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,

Căci e vis al neființei universul cel himeric..."

Da, azi e ziua în care ar trebui să vorbim doar despre el, despre Eminescu, un fiu al clipei ce ne poartă-n veșnicie!

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre Eminescu și limba română