14 martie 2013

O experiență contrariantă

În seara asta am avut parte de o experiență contrariantă: întors în jurul orelor 21 cu o problemă la birou (aflat în miezul Bucureștiului pe bd Hristo Botev, la mai puțin de 150 m de Piață Rosetti) am avut surpriza sa găsesc la ușă un "client" mai puțin obișnuit: un homeless de aproximativ 50 de ani, care însă arăta de 70, ce se instalase cu toate catrafusele sale sa innopteze, căci deh, de două zile s a stricat interfonul! Deranjat, dar și putin stanjenit, i-am zis pe un ton neutru sa dispară până când ies.

După mai bine de juma' de oră am constatat nu numai ca neașteptatul "client" nu plecase, dar mai apăruse un companion adolescentin! L-am întrebat pe acesta din urmă "tu cine mai ești?", însă răspunsul a venit tot de la decanul de vârsta "e fi-miu!", moment în care recunosc ca m am înmuiat... După un moment de ezitare m am lăsat învins de emoție și le am cerut sa îmi spună povestea lor. Cum mă asteptam, am avut parte de o istorie trista povestita incoerent în care cei doi mi au insailat un lung șir de evenimente din care n-au lipsit infidelitati dureroase, divorțuri cu efecte dezastruoase, evacuări pripite etc. N-am vrut sa analizez toate informațiile primite, căci până la urmă mi s a părut ca singura cu adevărat importantă era situația dezastruoasă și fără ieșire a celor doi. Amintindu-mi în pragul postului mare de un îndemn la compasiune și generozitate venit din partea Domnului ("dezbracat am fost și m-ati imbracat, flamand am fost și mi ați dat sa mananc, (...) căci toate câte le veți face acestor mai mici Mie mi le veți face" - scuze pt inexactitatea citatului) le-am zis ca încerc sa fac ceva pentru ei, dar am insistat sa le comunic ferm ca în mod categoric camparea în fața ușii mele e o soluție pe care nu o pot accepta. Zis și făcut: am pus mâna pe telefon și, fără a intra în multe detalii acum, am contactat o cunoștință ce lucrează la o fundație creștină. Această mi-a spus ca face tot posibilul sa găsească o soluție, insistand totuși sa nu mă implic foarte tare în această "speță", căci aparențele sunt de cele mai multe ori inselatoare. Și a găsit repede soluție: un "echipaj" format dintr-un asistent social, un medic și un psiholog (uau, chiar nu mă așteptam sa avem și noi pe aici, în Romanica, așa ceva!!!) urma sa ajungă la ușa biroului meu în aproximativ o oră!

Incredințat ca lucrurile au intrat pe un făgaș bun, le-am dat celor doi 10 lei și am insistat pe lângă cei doi defavorizați ai soartei sa aștepte "echipajul" social, spunându-le pe un ton CÂT am reușit de amenințător ca nu mai vreau să-i mai văd la mine la ușa! Le strâng mâna, le urez de bine și plec, inchizand totuși de două ori toate yalele cu care ușa e dotată.

Ieșind din clădire am reanalizat cele trăite și mi-am dat seama CÂT de superficial și abrutizat sunt de societatea egoista în care trăim: unde sunt mancarea, băutura, hainele din parabola biblica? Clar, puteam sa fac mai mult pentru cei doi amarati, motiv pentru care o sun pe maica-mea și ii spun sa facă un coș cu de-ale gurii și sa vină repede la mine la birou, povestindu-i pe scurt toate cele întâmplate. Primul răspuns a fost cel la care mă așteptam -"Ai înnebunit de tot!", dar după câteva insistențe am reușit, spre surprinderea mea, sa o conving sa iasă din casa la 10 seara!!!

Ce sa mai, toate se legau surprinzător, iar eu am plecat spre casa mulțumit de mine, ca în putine, în foarte puține alte seri...

Deznodamant:

Așa cum ratiunea mă impingea sa prevăd, la sosirea "echipajului social" și a maica-mii cei doi dispăruseră deja... De unde și proverbiala imposibilitate de a face binele cu forța!

Concluzie?

Da, m-am simțit inșelat, prostit, smenuit de niște aurolaci, ceea ce nu face bine pentru egoul super boostat al unui "om modern"... Cu toate astea, sentimentul pe care l-am avut în drumul meu spre casa a meritat aparenta umilință... Cred deci ca sunt gata sa greșesc din nou!

PS Totuși dacă îl veți întâlni pe individul din fotografie nu va lăsați "inmuiati", căci nu merită... Sau cine știe?

Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre oraș, drumuri și vecini