16 ianuarie 2026

Eminescu: o sumbră profeție

Și pentru ca ieri nu a fost timp pentru el, Eminul, mai las aici câteva versuri de-o sumbră profeție:

“Și zeii mângâind lungele barbe,

Nălțând privirea-n bolțile antice

Spre a-și aminti dulci suveniri,

M-ar asculta spunându-le de lumea

Cea de pitici, ce virmuiește astăzi

Pe țărâna ce-au locuit-o ei.

­ „Lasă-i pustiei, cine-ar fi crezut

C-atât de mizerabilă a deveni.

Semința cea din zei născută".

Dar un bătrân ce sta-ntr-un colț de masă

Ridică cupa lui cu mied: ­ „Ascultă,

Nu mi-i ști spune ce mai face țara

Ce Dacia se numea ­ regatul meu?

Mai stă-nrădăcinată-n munți de piatră,

Cu murii de granit, cu turnuri gote,

Cetatea-mi veche Sarmisegetuza?"

­ „Nicicum, o, Decebal. O văd

Pentru întâia dată acum înălțată

Prin părul tău ca o coroană mândră,

Lucrată-n pietre scumpe ca-n granit."

­ „Dară urmașii acelor romani?"

­ „Ce să vorbesc de ei? Toți oamenii

Pigmei sunt azi pe vechiul glob... dar ei

Între pigmeii toți sunt cei mai mici ­

Mai slabi, mai fără suflet, mai mișei.

Romani sau daci, daci sau romani, nimic

N-aduce aminte de-a voastră mărire.

Orice popor, oricât de prăpădit

O piatră va găsi, sau o bucată

De fier ori de aramă, ca să sape

Cu ea urmele-adânci ce le-ați lăsat ­

Voi oameni mari, ce stați acum cu zeii

Și ospătați cu ei ­ în colbul negru

Uitat ș-ușor al vechiului pământ.

Dar ei... De-ar merge-n sud și nord ­ nimica.

Sunt ca o laie de nomazi și de lăieți

Ce stau deocamdată numai pre pământul

Ce l-au cuprins, spre a fi alungați

De alt popor mai tare, iubitor

De cele ce-au trecut, ce-s rădăcina

Și gloria celor ce sunt."

­ „Ah! ce-am dori în ora morții mele,

Roma să guste pân-în fund păharul

Mizeriei și-a decăderii, într-atât

Încât să se desprețuiască ei pe sine ­

Asta s-a împlinit... Romanii vechi și mândri,

Învingătorii lumii, au devenit

Romunculi... Dar cu ce s-ocupă ei?

Or fi crescând căței, or fi-nvățând

Să strige ca cucoșii... un popor

Ce se desprețuiește pe el însuși trebui

S-ajungă la d-acestea."

­ „Nu, vorbesc franțuzește și fac politică."

­ „E tot atâta."”

Fragment (uitat?) prea rar citat (oare de ce?) din “Odin și poetul”.

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre viață, printre rânduri · Subtemă: Despre poeme și versuri