4 mai 2024

Așteptând Învierea Sa

Așteptând Învierea Sa, Iisus, Domnul, contempla eșecul social total al lui Iisus - Omul: trădat, părăsit, judecat strâmb pe baza unor mărturii mincinoase de niște judecători care făceau răul fiind convinși că fac binele, dat pe mâna străinilor ocupanți, neînțeles de nimeni și mai ales, deloc crezut de apostoli.

De pe cruce văzuse la picioarele sale doar pe mama sa alături de câteva femei, dintre care una care avusese faima de „păcătoasă”, și, alături de ele, un adolescent care îi era și apostol. Restul fugiseră, se ascunseseră, sau, pur și simplu, nu le păsa: apostolii, bărbați în toată puterea cuvântului cărora cu câteva ore că Le spusese că ei sunt întru El și El întru ei, fiind dumnezei, n-au înțeles… n-au înțeles nimic și n-au crezut. și s-au ascuns! iar cel mai mare dintre ei, Petru, chiar se dezisese public de El de mai multe ori în doar câteva minute.

Dar nici Iair sau fiica lui înviată de Domnul nu erau acolo. Nici orbul căruia i-a redat vederea. Nici slăbănogul pe care l-a ridicat din patul său. Nici bolnavul de la scăldătoarea Vitezda. Nici îndrăciții vindecați. Nici cei la nunta cărora a transformat apă în vin. Nici unul, măcar, din sutele sau chiar miile de oameni din popor cărora le-a vorbit ca nimeni altul și pe care i-a hrănit cu doi pești și cinci pâini. Sau nici măcar cei din Ierusalim care cu doar câteva zile în urmă îl primeau cu strigări demne unui Împărat și Dumnezeu: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9)

Nimeni. Doar câteva femei și un băiețandru. Iar de pe cruce L-a dus în mormânt un „ucenic ascuns”, în fapt un mare teolog, o persoană marcantă din tabăra celor ce-L uciseseră. Nu vreunul din apostolii Săi.

Și nici la mormântul Său nu venise nimeni. Ci doar dușmanii Săi care au „întărit paza” pietrei de mormânt și aceleași câteva femei. Fără „ucenicul cel iubit”, care și el se ascunsese între timp. Ele, femeile purtătoare de mir, care erau socotite mai puțin capabile să înțeleagă, să cunoască… ele, deși nu au fost de față la majoritatea dintre lecțiile predate de Domnul apostolilor, ele au cunoscut. Cu inima!

De fapt, detractorii și dușmanii Săi au fost întotdeauna mai numeroși, mai prezenți, mai activ, mai reactivi decât apropiații Săi, fapt care întărea îi mai mult concluzia că destinul Său în lume a fost un eșec.

Și atunci de ce?

De ce S-a lăsat umilit, batjocorit, schingiuit, omorât pe cruce alături de tâlhari și pus în mormânt ca un muritor, El, Însuși Dumnezeu?

Ca să se facă înțeles, Cunoscut, Crezut. Doar așa „porunca nouă” dată lor - „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul.” (Ioan 13: 34) - ar fi putut fi înțeleasă.

Căci deși porunca iubirii nu era una nouă („Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca această: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Matei 22: 36-39), însă modul în care a impus învățăceilor Lui să o facă era complet nouă: „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi; rămâneți întru iubirea Mea.”

Apostolii Lui trebuiau să iubească precum El: total, necondiționat, jertfelnic, milostiv și iertător, a toate îngăduitor și înțelegător.

Credincioșii Lui trebuie să iubească precum un Dumnezeu: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât această nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi.”

Și pentru a fi dumnezei și a iubi ca Dumnezeu Însuși, apostolii trebuiau să cunoască Adevărul, un Adevăr pe care însă nu-l percepuseră direct, doar prin ascultarea cuvintelor Domnului. Ei aveau nevoie de „dovezi”, așa cum Filip i-a cerut în discuția de după Cina cea de Taină: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui. Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl întru Mine, iar de nu, credeți-Mă pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Și orice veți cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul..” (Ioan 14: 8-13).

Și deși au apostolii I-au spus că L-au înțeles și că au început să cunoască Adevărul, El știa că nu era adevărat: „Acum știm că Tu știi toate și nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu.” au spus ei iar „Iisus le-a răspuns: Acum credeți? Iată vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur.” (Ioan 16: 29-32).

Nu înțeleseseră nimic!

Și pentru ca ei să înțeleagă și să cunoască Adevărul, și prin ei Adevărul să ajungă până la noi, a fost nevoie de moartea Sa. Și, mai ales de Învierea Sa!

Abia atunci apostolii au înțeles sensul cuvintelor Lui: „Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16: 32-33)”. Și mai ales au înțeles sensul cuvintelor: „Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.

Și aceasta este viața veșnică: Să Te CUNOASCĂ pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.”

Această CUNOAȘTERE bazată pe dovada irefutabilă a Învierii este cea care i-a încredințat pe ei, pe apostoli, întru propria lor dumnezeire: „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17: 21-23)

Și abia după ce au cunoscut prin Înviere Adevărul, apostolii au putut iubi precum i-a iubit El, au putut iubi precum niște dumnezei: total, necondiționat, dezinteresat, jertfelnic, milostiv și iertător, a toate îngăduitor și înțelegător. Iar ca efect al cunoașterii lor și ei s-au jertfit precum El pentru noi, ca și noi să înțelegem și să cunoaștem Adevărul și să iubim așa cum ne-a iubit El, să iubim ca niște dumnezei.

De aceea, și noi așteptând Învierea Sa, înainte să ajungem în fața porții mormântului gol din altar pentru a ne încredința încă odată că Hristos a Înviat, e momentul să ne întrebăm în fața oglinzii: „oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?”

Și dacă vom putea spune DA ca niște dumnezei fără de moarte, atunci ne vom putea răspunde:

„Credința ta te-a mântuit. Mergi în pace!” (Luca 8: 48)

Post scriptum:

„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.”

(Ioan 16: 33)

Hristos a înviat!

Caută postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor, iar această însemnare nu are fotografie din care adresa să poată fi refăcută. Butonul de mai sus deschide direct căutarea după o frază din text, pe pagina autorului.

Temă: Despre cele veșnice · Subtemă: Despre Înviere și Sfintele Paști