11 octombrie 2021
APEL către parlamentarii români
ASCULTAȚI VOCEA POPORULUI și
RESPNGEȚI LA VOT ÎN PLEN “PLX 393” - LEGEA PAȘAPORTULUI “VERDE”!!!
Pilonul Democrației este regula conform căreia MAJORITATEA ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE. MAJORITATEA DECIDE, chiar dacă decide uneori prost. MAJORITATEA ARE DREPUL CHIAR SĂ Și GREȘEASCĂ.
Da, numerele mari au întotdeauna dreptate, chiar dacă acea “dreptate”, acea decizie luată nu este cea mai “precaută” sau “înțeleaptă”, chiar dacă opinia și decizia majorității intră în conflict cu opiniile “experților”.
Iar majoritatea, numerele mari de care vorbesc nu se referă la majoritatea parlamentară, la numărul mai mare de parlamentari stabilit ad hoc potrivit unor trocuri și înțelegeri de cele mai multe ori dacă nu oculte, măcar “ocultate” de privirea simplului alegător.
Căci în democrație puterea aparține poporului - “DEMOS”, și nu “parlamentarilor” sau “autorităților”, rupți de popor și constituiți într-o castă de strânsoare plină de avantaje și privilegii nemeritate.
Sau așa ar trebui să fie!
D’aia orânduirea pe care o serviți se numește DEMO-CRAȚIE (puterea poporului) și nu “PARLATO”-CRAȚIE sau “SISTEMO”-CRAȚIE!
D’aia VOI TREBUIE SĂ ASCULTAȚI VOCEA POPORULUI!!!
Iar POPORUL a transmis clar decizia sa în ceea ce privește “PAȘAPORTUL VERDE” și “OBLIGATIVITATEA VACCINĂRII”, pe care acest proiect de lege PLX 393 neconstituțional o implică.
VOI NU AVEȚI DREPTUL SĂ IGNORAȚI CĂ
70,1 % dintre români NU S-AU VACCINAT, și asta în pofida întregii propagande a terorii, a mitei și a șantajului instituționalizat, și deci cei
70,1% NU SUSȚIN LIMITAREA DREPTURILOR LOR CA URMARE A REFUZULUI LOR DE A SE VACCINA!!!
Mai mult, dintre cei 5,77 milioane de români vaccinați, adică
29,9% dintre românii care S-AU VACCINAT, MAJORITATEA COVÂRȘITOARE SE OPUNE DISCRIMINĂRII ȘI SEGREGĂRII NEVACCINAȚILOR!!!
Sondajele organizate de oficinele de presă sistemiste și vacciniste o demonstrează:
98,99% din respondenți s-au opus obligării medicilor și profesorilor să se vaccineze și, în alt sondaj,
85% din respondenți s-au opus obligativității vaccinării!
DECI NU AVEȚI DREPTUL SĂ VOTAȚI PLX 393/2021!
Căci dacă o veți face…
PE CINE REPREZENTAȚI VOI?
În numele cui și la îndemnul cui luați voi măsuri și legi pe care 85-90% din populație le respinge?
Cine vă credeți voi să îndrăzniți să vă imaginați că voi știți mai bine ce e bine pentru poporul din care faceți teoretic parte, care v-a dat un mandat de reprezentare și care vă plătește salariile și beneficiile nemeritate de care beneficiați, privilegii la care 3 generații puse cap la cap de-alde voi nu ar fi sperat?
Cum îndrăzniți să decideți voi, voi, ăia votați de doar 30% din populație, să votați o Lege neconstituțională care e împotriva intereselor și drepturilor legitime a celor ’70% din popor?
Nu vă voi mai cita din Constituție… ar fi inutil dacă nu ați citit-o și nu ați înțeles-o până acum!
Vă voi spune doar că
ORICE ABȚINERE SAU VOT DAT PENTRU LEGEA PLX 393/2021 - LEGEA “PAȘAPORTULUI VERDE” ESTE UN VOT ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN!
ORICE ABȚINERE SAU VOT “PENTRU” ESTE UN ACT DE TRĂDARE!
ESTE O CRIMĂ!
Și vă mai spun doar că:
#VăVedem!
#NuVomUita!
#NuVăVomIerta!
Post script via Vivi Ana:
“Pentru o incidenta la data de 10 octombrie de 0,54 la mie, adică pentru 0,054% din populație testata pozitiv ( bolnavi și asimptomatici cumulati, inclusiv cei 19 din străinătate) e necesar ca 99, 946% din populația României sa intepeneasca de frică și sa suporte o dictatură sanitara. Putem începe sa avem proprietatea numerelor? “
Post post script via Adrian Stavriu:
“… cea mai mizerabilă chestie, care demonstrează cu prisosință că sunt vânduți și respectă alte agende, este că ne împart în doar două categorii: VACCINAȚI și NE.
Noi am trecut prin boală și am întrat de două ori într-un an în contact cu pers bolnave și nu am luat nimic.
Ce dovada mai mare de corupție și rea intenție mai vrei?”
Vezi postarea pe FacebookArhiva Facebook nu păstrează adresele permanente ale postărilor. Linkul de mai sus e refăcut din identificatorul fotografiei atașate, iar unele postări nu mai sunt publice — Facebook le-a șters, restricționat sau mutat — așa că poate răspunde „Această pagină nu este disponibilă”. Dacă se întâmplă, căutați postarea după textul ei pe pagina autorului.

Comentarii
Spuneți-vă părerea. Comentariile apar imediat ce sunt aprobate.